Tocmai am realizat acest lucru mai devreme, uitandu-ma pe geam si respirand deja aerul de iarna. Sa ma fac inteleasa. Eu asociez foarte mult anumite mirosuri cu trairi, sentimente; un anumit miros imi aduce aminte de o anumita stare de spirit, de cum ma simteam in perioada x, cand faceam lucrul y. Iar acest miros de iarna, tare, un pic intepator, a trezit in mine un sentiment de agitatie, de forfota, de goana contra cronometru, adica exact stilul meu de viata toamna, in AIESEC.
Si atunci parca m-a lovit aceast gand: „Nu mai sunt in AIESEC”. Nu mai sunt acolo in mijlocul actiunii, zi de zi, punand multa munca, pasiune si dorinta pentru face lucrurile sa se intample, pentru un AIESEC Bucuresti mai bun 
. Nu mai sunt stresata, uneori nervoasa, dar nici bucuroasa sau mandra de mine la sfarsitul zilei.
Dar ce e fain este ca abia acum realizez acest lucru. Fain pentru ca mi-a fost foarte teama, atunci cand am „plecat”, la terminarea mandatului. Ma simteam fara orizont, ma trezeam dimineata fara un scop, lucruile pe care le faceam de aproape trei ani nu se mai intamplau. Chiar mai mult decat atat, prieteni dragi plecau departe, altii infruntau aici noi provocari, iar eu stateam si priveam totul ca un spectator. Si cu toate acestea, am avut o vara frumoasa, o toamna foarte interesanta, iar in momentul de fata lucrez intr-un domeniu care imi place, stiu ce am de facut in urmatoarele 4 luni si lista poate sa continue. Si ca sa ajung totusi la esenta acestui post, lucruile au intrat pe un fagas, totul a inceput sa aibe un rost si pana la urma, mai greu sau mai usor s-au aranjat. Si toate astea fara ca eu sa constientez, fara sa ma gandesc zi de zi ca anul trecut pe vremea asta faceam cutare lucru in AIESEC, fara sa numar lunile de cand nu mai sunt implicata activ, fara sa ma uit tot timpul pe poze, petrecand insa in continuare timp cu prietenii care au ramas in tara.
Da, toate, intr-un fel sau altul se aranjaza si fiecare final al unei etape inseamna de fapt inceputul unei alta. Poate acum am avut noroc, „provocarile” m-au cautat pe mine de data asta, insa stiu foarte bine ca experientele pe care le traim si intensitatea acestora depind numai de noi, iar aici ma refer la lucruri cat se poate de pragmatice: retea de contacte, cunostinte teoretice si practice, asumarea de responsabilitati, etc.
Ideea de baza: nu mai sunt implicata in AIESEC, insa viata e in continuare frumoasa 
P.S. Nu am luat decizia sa incep sa rescriu, pur si simplu am simtit ca aceste ganduri se potrivesc cu tema blogului. Trebuie sa recunosc totusi ca m-a influentat un pic si … mama, care mi-a descoperit din gresala blogul si m-a sfatuit sa nu il las balta. (Te pup mama )
